(Image credits belong to Jerry Lee Kirk, www.jerrykirk.com)
Abia coborâse pe o rază și acum, când să se urce din nou, nu o mai găsea. Auzi un zgomot în tufiș și își ciuli urechile. O umbră urecheată stătea și ea nemișcată pitită după o tufă de zarnacadele. Fetița alerga prin noaptea cu lună plină, se ascundea de iepurele, care și el, la rândul lui, fugea, astfel că nu era nici un urmăritor, doar întuneric și un păienjeniș cu străluciri de argint.
Când se trezi, își aminti goana continuă și senzația de frică. Avea gura uscată, așa că merse în bucătărie să bea un pahar de apă și îi veni în minte blana care o mângâia pe picioare. Senzația în sine era plăcută, dar faptul că nu își putea da seama cine era prezența aceea o sperie, așa că încercă să se scuture de sentimentul că fusese asediată.
În câteva secunde, apa curge la robinet și îi spală repulsia. Prin geamul întredeschis vede o lumină puternică și chiorându-se mai bine, uite-o lună plină, gogonată, care se holbează curioasă în jos, drept la ea. Închide ochii și își bea apa. Parcă niște gânduri-idei-senzații i se strecoară în cap, dar este târziu. Le ignoră și se întoarce în pat. Se întinde pisicește și se acoperă cu plapuma.
Semnul de întrebare atârnat ca un umeraș de conștiință îi întârzie câteva minute somnul. Dar acesta vine…vine..vine…un moș Ene pe la gene.