Efectul razelor de lună începu să se facă simțit încă de a doua zi. Era lejer, la început, ca o mângâiere la marginea receptorilor. Pe zi ce trecea, creștea încet în intensitate, exact cum amurgul își mută ora puțin câte puțin în fiecare zi, până când te pomenești că e întuneric în plină zi sau în ceea ce îți aminteai că ar fi plină zi. Așa și fetița numai ce se trezi într-o dimineață că în loc de lumină era întuneric și în loc de dimineață era înserare și în loc de zori era înnoptare și în loc de viață era supraviață pusă pe tânjală.
Așa că luă loc frumos la măsuță și se apucă de desenat, pentru că nu știa să scrie, și voia să răspundă la întrebarea: care era legătura dintre ea și mustăcioasa lună? În ce se măsura? Cu ce se cântărea? Și desenă și desenă și desenă, până i se termină foaia, apoi mina de la creion, așadar continuă cu degetul prin casă pe pereți și pe podea și ieși afară să scrie pe iarbă și copaci și tot așa mai departe. Răspunsul nu mai venea, deși se încârliga sub formă de litere necunoscute sub degetele ei murdare de cretă, dar ea îl scria și tot scria și aștepta să vină cineva să i-l citească. Însă cine ar fi putut să știe toate limbile pământului? În colțul serii văzu o pisicuță, care o fixa curioasă, probabil, de mai devreme.
Tu știi să citești, așa-i? o întrebă.
Pisica nu-i răspunse.
A, știi, dar nu poți vorbi? Păcat.
Ba știu și să vorbesc și să citesc, dar nu vreau să îți spun.
De ce?
Pentru că ai întrebat. Trebuia să mă lași să vin la tine, să mă mângâi de picioare și să miaun, să îți cer atenția. Și atunci ți-aș fi spus tot ce voiai să știi. Acum nu mai vreau, când știu că ai nevoie și doar eu te pot ajuta. Miau!
Ești un animal nepoliticos.
Poate dacă îmi dai un pește, mă răzgândesc.
Nu îți dau nimic. Și nici nu cred că știi răspunsul. Crezi doar că îl știi.
Pisica nu se sinchisi de supozițiile ei. Își luă coada la plimbare, încolăcind-o în formă de Aleph.
Fetița, hotărâtă să se comporte ca o pisică nepoliticoasă și încredințată că nu avea cum să rezolve misterul, se întoarse cu spatele și plecă. Nu plecă undeva anume, doar în pliurile unei idei, care îi venise pe moment în conversație, că poate și ea și luna și, cine știe, chiar și pisica asta impertinentă ar fi fost făcute din aceeași materie, doar că în procente diferite. Nu era nimic științific în ideea asta, dar fiindcă era o simplă idee putea să se joace cu ghemul ei cât dorea și putea. Mmm i a u.