Middle-aged man în lycra aka bărbat care s-a apucat mai târziu de sport așa pe la 35-49 de ani, dar se ține de treabă și își lasă burta ca năpârca pielea, pe unde apucă. Se îmbracă cu tot echipamentul mulat profesional, nu poate să defileze simplu în bumbac și ceva sport casual că transpiră și răcește, și, în plus, face parte dintr-o comunitate, nu e așa de capul lui. El face sport și e serios.
Speculația mea ar fi că dincolo de toate motivațiile de bun simț pentru care se antrenează la maratoane, dă zeci de kilometri la pedală sau se transformă în hamster la sala de sport – să te ții în formă, să dai reverse unor obiceiuri nesănătoase, să ai timp pentru tine și grupul tău de băieți etc – la rădăcină, e o profundă nevoie de varietate și nu de oricare, ci de cuplu. Te-ai plictisit, simți nevoia să îți înlocuiești partenera și nu poți. Situația socială și o anume morală nu îți permit. Atunci ce faci? Îți procuri endorfinele și iluzia libertății dintr-o altă sursă – mult mai sănătoasă, aparent.
Ăsta e, de altfel, și punctul de tangență cu moaștele. Să îți fi insuflat comunitatea creștină în care ai crescut o chiar așa de solidă morală? Altfel, de unde să o fi moștenit? Să nu îți dai voie să îți înșeli sau să îți urmezi dorința/impulsul de a-ți schimba partenera, pentru că te mustră conștiința sau nu merită efortul și prețul plătit? Să fi găsit bărbatul modern un surogat pentru înșelat? Să lucreze el împotriva naturii proprii folosindu-se de o disonanță cognitivă extrem de elastică?
Speculând hazardat, aș spune că Mamilu’ nu își va înșela partenera niciodată. Cel puțin, cât e în această fază. 🙂